De ce sunt pisicile atât de reticente în privința călătoriilor?
Pisicile sunt extrem de atașate de teritoriu, astfel că îndepărtarea de această bază sigură nu este o chestiune pe care să o suporte cu ușurință! Călătoria în mașină, avion sau alte forme de transport uman poate fi o experiență extrem de stresantă din toate punctele de vedere, în parte deoarece pisica nu mai deține controlul propriei experiențe.
Teama pisicii de a-și părăsi mediul familiar este accentuată de frica de a fi închisă și captivă.
În cazul pisicilor care nu sunt obișnuite să fie închise într-o cușcă, limitarea într-un transportator pe lângă faptul că le lezează, le și insultă, astfel că teama pisicii de a-și părăsi mediul familiar este accentuată de frica de a fi închisă și captivă. Mai mult, pisicile care nu sunt obișnuite cu mișcarea și sunetele mașinii sau avionului pot deveni extrem de înspăimântate de această experiență.
Pisica mea pare să se simtă din ce în ce mai rău cu fiecare călătorie. De ce nu se obișnuiește cu ele?
Pentru majoritatea pisicilor, călătoriile sunt o experiență relativ neobișnuită și pur și simplu nu există suficiente oportunități pentru a atinge un nivel semnificativ de obișnuință. Spre deosebire de câini, care ajung să perceapă mașina ca pe o șansă de a-și însoți proprietarii în ceea ce ar putea fi o excursie distractivă și aventuroasă, majoritatea pisicilor percep călătoria ca o experiență total negativă, iar destinațiile probabile ale transportului felinelor nu fac decât să confirme acest lucru. Destinațiile de vizitare, cum ar fi clinicile veterinare, pensiunile feline și casele nefamiliare sau noi sunt probabil cele mai comune destinații pentru o pisică care călătorește și niciuna dintre acestea nu-i oferă prea multe ocazii de a le învăța că a călători este o chestiune plăcută și distractivă! Ca urmare, fiecare călătorie ulterioară poate genera mai multă anxietate decât ultima.
Mi-aș dori ca pisica mea să călătorească cu plăcere și fericită în mașină. O pot învăța?
Cel mai bun moment de a învăța pisicile este atunci când sunt foarte mititele.
Categoric, pisicile pot învăța să se bucure de călătoriile cu mașina și există pisici care investighează în mod activ interiorul mașinii cu care sunt familiarizate și torc fericite pe parcursul întregii călătorii. În majoritatea cazurilor, aceste pisici au fost învățate și obișnuite să călătorească; cel mai bun moment de a le învăța este atunci când sunt foarte mititele. Aceasta este o perioadă în viața pisoiului când este cel mai probabil să se adapteze noilor experiențe și când ajunge să accepte aproape orice ca fiind normal, cu condiția să fie plăcut și distractiv! Din păcate, această perioadă apare foarte devreme în viața pisoiului și, ca urmare, responsabilitatea inițierii pisoilor în „tainele” călătoriei cu mașina ar trebui să cadă în grija crescătorilor. Cu toate acestea, puțini crescători au timpul necesar să se preocupe ca toți pisoii pisicilor lor să fie duși în plimbări zilnice cu mașina. În mod realist, noii proprietari vor fi cei care vor trebui să inițieze procesul de introducere și, chiar dacă perioada principală de susceptibilitate a trecut (după vârsta de 2 luni), călătoriile cu mașina, pe distanțe scurte, frecvente și agreabile vor fi totuși foarte valoroase. Luarea cu voi a câtorva delicatese și jucării favorite, precum și călătoria spre destinații plăcute în primele câteva călătorii o pot ajuta pe pisica voastră să aibă niște experiențe pozitive. Chiar dacă pisicile care se ghemuiesc lângă geamul din spatele mașinii pot părea o chestiune drăgălașă, este deosebit de important să vă asigurați că pisica voastră este ținută sub control pe perioada călătoriei, iar în majoritatea cazurilor, acest lucru înseamnă să fie închisă într-un transportator de orice fel. Desigur, acest lucru poate duce la amplificarea fricii și anxietății, dacă pisica voastră nu a fost învățată cu transportatorul.
Pisica mea reacționează urât la transportator. Ce pot face?
Una dintre sursele majore de stres pentru pisici în timpul călătoriilor este închiderea într-un transportator pentru pisici care a fost utilizat numai pentru transportarea pisicii. Dacă fie călătoria în sine, fie destinația este una neplăcută, pisica va dezvolta și mai multe asocieri negative cu transportatorul, văzându-l ca un semnal al vizitei iminente la clinica veterinară sau la aeroport. Deprinderea pisoilor să ajungă să le facă plăcere să stea în transportatoare poate face aceste ieșiri mult mai puțin traumatizante pentru toată lumea implicată. Mulți pisoi învață să utilizeze transportatorul ca o zonă sigură sau pentru odihnă dacă veți începe de la o vârstă fragedă să asociați transportatorul cu exploratul, joaca, hrănirea sau dormitul. Chiar și atunci când pisicile sunt mai în vârstă există posibilitatea să distrugeți imaginea negativă a transportatorului și cu exercițiu și răbdare să faceți din acesta un mediu sigur și agreabil și nu o celulă de închisoare. În cazul pisicilor care se acomodează să-și petreacă parte din timp în transportatorul lor, transportatorul, de fapt, se poate dovedi util în a o ajuta să se simtă în largul ei atunci când călătorește, face diverse vizite sau este spitalizată. Cât de în siguranță se simte o anumită pisică atunci când este introdusă în transportatorul ei va depinde de gradul și tipul educației anterioare, precum și de diferențele de personalitate ale fiecărei pisici în parte.
Primul pas este de a alege tipul potrivit de transportator pentru pisica voastră.
Primul pas este de a alege tipul potrivit de transportator pentru pisica voastră. Există mai multe aspecte pe care trebuie să le luați în considerare. Ușurința cu care poate fi curățat și modalitatea în care veți pune pisica înăuntru și o veți scoate afară din acesta sunt factori care foarte probabil vor fi stabiliți de propriile voastre preferințe. Unele pisici sunt mult mai relaxate atunci când văd ce se întâmplă în jurul lor, caz în care un coș din sârmă sau răchită este o opțiune mai bună pentru ele. Altele, dimpotrivă, se simt mai în siguranță atunci când nu pot întrezări mare lucru, astfel că un transportator cu lateralele compacte, fără zăbrele sau grilaje va fi o alegere mai bună pentru aceste pisicoase. Pisicile pot prefera să intre și să-și investigheze transportatoarele care au o deschidere frontală, o deschidere în plafon sau ambele. Făcând abstracție de această preferință, pentru companionii umani, este mai facil să-și scoată pisica prin deschiderea din plafon, mai ales dacă pisica nu e pregătită sau nu vrea în mod voluntar să-și părăsească transportatorul.
Indiferent de tipul de transportator pentru pisici pe care-l achiziționați, cel mai important pas este acela de a familiariza pisica cu transportatorul pentru care nu a manifestat nicio experiență negativă anterioară și să i-l lăsați la dispoziție să-l poată investiga după bunul plac. Puteți mări șansele ca pisica să folosească sau să-și exploreze transportatorul punând delicatese, jucării sau puțină mâncare în interiorul acestuia, punând pe podeaua transportatorului o pernă confortabilă sau o păturică moale și menținând transportatorul deschis într-o zonă în care pisicii îi place să se joace și să doarmă. În unele cazuri, începerea acomodării pisicii cu transportatorul fără partea tip capac (respectiv, dezasamblarea transportatorului în cele două jumătăți, lăsând la dispoziția pisicii doar jumătatea inferioară) poate încuraja inițiativa pisicii de a-l investiga și pe măsură ce aceasta se simte mai confortabil și mai în siguranță cu acesta, transportatorul poate fi reasamblat și lăsat deschis la dispoziția pisicii. Unele dintre pisici, rapid, își vor lua transportatorul în folosință pe post de zonă de dormit, de siguranță sau de ascunzătoare. Nu încercați să vă forțați pisica să intre în transportator. Pisica voastră trebuie să învețe mai întâi să-i placă și să se simtă confortabil în transportator înainte de a începe să-l folosiți pentru transportul propriu-zis.
Nu încercați să vă forțați pisica să intre în transportator.
Nu am timpul necesar să-mi acomodez pisica cu transportatorul ei în această manieră controlată. Ce-aș putea face să-i fac călătoria de săptămâna viitoare mai suportabilă?
Dacă trebuie să călătoriți cu pisica voastră și nu aveți timpul necesar să o acomodați cu transportatorul ei, este deosebit de important să faceți tot ce vă stă în putință să faceți această limitare în transportator cât mai puțin stresantă cu putință. Punându-i un așternut familiar în interiorul transportatorului, alături de jucăria favorită, se poate dovedi o chestiune utilă. Ideea este să faceți transportatorul să miroasă familiar și ca urmare, să asigurăm pisica că este într-o situație sigură și lipsită de pericole. O altă modalitate posibilă prin care puteți crește gradul de familiaritate al transportatorului este de a aplica în interiorul acestuia feromonul sintetic facial felin, cum este Feliway. Acest feromon o poate ajuta pe pisică să se relaxeze pe durata călătoriei și, în cadrul diferitelor studii, s-a demonstrat că diminuează semnele de anxietate ale pisicilor în timpul călătoriilor cu mașina și pe parcursul șederilor în clinicile veterinare, mai ales atunci când este pulverizat în interiorul transportatorului pisicii respective. Pentru a fi cel mai eficient, acesta trebuie să fie administrat în interiorul transportatorului cu 30 de minute înainte să puneți pisica în interiorul acestuia.
Ar trebui să iau în considerare administrarea unui sedativ pentru călătoria cu mașina sau avionul?
Fiecare pisică în parte reacționează foarte diferit la sedative și medicamentele anti-anxietate.
Dacă pisica voastră devine agitată în timpul călătoriei, medicația este categoric o opțiune. Însă, trebuie să țineți cont de faptul că fiecare pisică în parte reacționează foarte diferit la sedative și medicamentele anti-anxietate. Alegerea medicației adecvate pentru o anumită pisică nu este întotdeauna o chestiune ușoară. De asemenea, trebuie să fiți conștienți că medicația poate să nu acționeze pe întreaga durată a călătoriei voastre cu avionul și ca urmare, nu trebuie să fie utilizată ca o alternativă la abordările terapeutice comportamentale discutate mai sus. Pisica voastră tot va trebui să fie pregătită pentru călătorie acomodând-o cu atenție și blândețe cu transportatorul ei, iar feromonul facial felin poate fi, de asemenea, folosit în transportatorul pisicii pentru a face călătoria mai puțin stresantă. Aceste recomandări se aplică atât călătoriilor lungi cu mașina, cât și călătoriilor cu avionul. Dacă considerați că medicația este necesară ca urmare a severității reacției pisicii voastre la a călători, va trebui să discutați aceste aspecte în detaliu cu medicul vostru veterinar. Ar fi util să faceți un tratament de încercare înainte de călătorie pentru a determina efectele pe care le are asupra pisicii voastre, precum și doza optimă. Deși sedativele pot reduce răul de mișcare și vă pot ajuta pisica să doarmă pe parcursul călătoriei, ele nu diminuează anxietatea și pot prezenta anumite riscuri pentru pisicile vârstnice sau care au boli de inimă sau alte boli ascunse. Medicamentele anti-anxietate și compușii naturali care diminuează anxietatea sunt o altă opțiune pe care să o discutați cu medicul vostru veterinar. Sunt o alegere mai bună pentru diminuarea anxietății, dar s-ar putea să nu reducă răul de mișcare și nici nu sunt eficiente ca și sedative (a se vedea Fișa de Consimțământ și Medicația Complementară).