Șunturile portosistemice la pisici

Sunt numeroase probleme hepatice care pot afecta pisicile, dar multe dintre acestea afectează cu predilecție pisicile adulte sau vârstnice. Una dintre acestea care tinde să apară la pisicile tinere (adesea cu vârste de câteva luni) este șuntul portosistemic congenital. Șuntul portosistemic sau hepatic reprezintă o circulație anormală a sângelui care ocolește ficatul permițând substanțelor toxice să ajungă în circulația generală și împiedicând utilizarea completă a substanțelor nutritive din dietă.

Termenii medicali pe care o să-i întâlniți și care fac referire la șunturile portosistemice sunt practic sinonime: PSS, șunt portocaval, șunt al ficatului, șunt hepatic sau anomalie vasculară porto-sistemică. Pe scurt, pisicile se pot naște cu șuntul (congenital) sau îl pot dobândi mai târziu (dobândit). Aproximativ, 80% dintre cazuri sunt congenitale, dar, uneori, pisica poate suferi de ambele tipuri – congenital și dobândit. Aproximativ 25-33% dintre șunturile congenitale sunt în interiorul ficatului (șunturi intrahepatice).

Din păcate, semnele șunturilor portosistemice sunt adesea foarte vagi și poate fi destul de dificil de pus toate laolaltă pentru a prevedea boala. În consecință, dacă observați semne ciudate la pisoiul vostru întotdeauna semnalați-le medicului vostru veterinar – chiar dacă acestea apar și dispar fără a avea nevoie de tratament. Depistarea și tratarea timpurii ale marii majorități a afecțiunilor pot preveni apariția mai târzie a problemelor mai grave.

Ce este un șunt hepatic?

Vena portă este o venă voluminoasă care colectează sângele de la nivelul aparatului gastrointestinal, pancreasului și splinei și îl transportă în ficat, unde toxinele și alte produse reziduale rezultate în urma metabolizării, respectiv, descompunerii sunt înlăturate. Un șunt hepatic apare atunci când o legătură anormală persistă sau se formează între vena portă sau unui dintre afluenții ei și o altă venă, permițând ca sângele să ocolească sau să șunteze ficatul. La pisica normală și sănătoasă, rețeaua de vase de sânge care se găsește la nivelul pereților intestinului preia deopotrivă substanțele nutritive, cât și pe cele toxice care au fost absorbite de la nivel intestinal. Aceste vase de sânge se unesc și se varsă într-o venă mare care transportă sângele în ficat unde este „prelucrat” – substanțele utile (cum sunt substanțele nutritive) sunt separate și „ambalate” pentru a fi furnizate altor țesuturi din organism, în timp ce produsele reziduale toxice și bacteriile absorbite din intestin sunt filtrate și eliminate pentru a împiedica ajungerea lor în restul organismului.

În majoritatea cazurilor, un șunt hepatic este cauzat de către un defect din naștere purtând denumirea de șunt portosistemic congenital. În unele cazuri, multiple șunturi mici se formează datorită bolii hepatice grave, cum este cazul cirozei. Aceste tipuri de șunturi sunt denumite șunturi portosistemice dobândite. Zic să detaliem un pic.

Când pisoiul se află în uterul mamei lui, funcția ficatului (respectiv, „curățarea” sângelui și procesarea substanțelor nutritive) este efectuată de către placenta mamei. Având în vedere că niciun fel de aliment nu trece prin intestinele pisoiului încă nenăscut, sângele nu trebuie să fie distribuit de la nivelul circulației intestinale la ficat și, ca urmare, este deviat pe lângă ficat și este trimis direct la inimă. Sângele fetusului trece bariera sanguină a placentei și prin circulația materno-fetală, ficatul pisicii-mame va filtra toxinele produse de fetus. După naștere, respectiv, undeva în primele trei zile de la fătare, vasul mare de sânge care devia sau ocolea ficatul, se închide rapid forțând sângele să se îndrepte spre ficat unde va fi „curățat” și procesat. Însă, la unele pisici, acest vas prin care conducea sângele direct la inimă, ocolind ficatul, nu se închide în mod adecvat și sângele va continua să ocolească sau să șunteze ficatul – situație ce este cunoscută ca șunt portosistemic congenital. Având în vedere că ficatul filtrează toxinele, dacă acesta este ocolit, toxinele se vor acumula în organism, fapt ce va avea drept consecințe, o creștere lentă sau chiar lipsa creșterii pisoilor afectați. Dacă afecțiunea este lăsată netratată, foarte probabil pisoii nu vor supraviețui.

Un alt aspect demn de a fi reținut este acela că șunturile congenitale par a fi mai frecvent întâlnite la rasele pure decât la metiși, himalayenele, persanele și siamezele având o predispoziție crescută pentru acest tip de maladie.

Șunturile se pot dezvolta la fel de bine și mai târziu în cursul vieții pisicii și cum probabil ați intuit, ele sunt denumite șunturi portosistemice dobândite. Un șunt portosistemic dobândit se dezvoltă atunci când ficatul suferă afecțiuni pe termen lung (ciroză hepatică, hipertensiune portală, malformații hepatice arterio-venoase), ce vor duce la fibrozarea sau ciroza ficatului. Pe măsură ce țesutul hepatic nobil și funcțional tinde să fie înlocuit cu țesut cicatriceal ca urmare a suferinței prelungite, ficatul devine mai mic, iar presiunea sângelui în interiorul ficatului crește. Pentru a reduce presiunea exagerată a sângelui, sângele va tinde să ocolească ficatul (altfel spus, își schimbă ruta) prin multiplele vase mici existente, dilatându-le pentru a prelua o cantitate mult mai mare de sânge decât erau obișnuite. În periplul meu științific de a căuta informații actuale și cât mai pe înțelesul vostru, am găsit următoarea analogie, respectiv, imaginați-vă șuntare de conveniență a ficatului ca și cum voi într-un drum pe care îl aveți de făcut, o luați pe străduțe și nu pe drumul principal spre destinația voastră finală. În timp și treptat, sângelui îi va fi mai facil să curgă prin vasele din jurul ficatului decât să treacă prin acesta, astfel că o cantitate mai mare de sânge va ocoli ficatul și odată cu acesta, toxinele nemaifiind filtrate de ficat se vor acumula în organism.

De ce s-a „ales” pisica mea cu șunturi hepatice?

Aflarea unei asemenea vești, poate fi dezarmantă și primul impuls este acela de a căuta vinovații. De la caz la caz, aceștia pot fi:

Întocmai cum am menționat anterior, șunturile portosistemice sau hepatice congenitale sunt o deficiență de dezvoltare și sunt mai frecvent întâlnite la unele rase de pisici, în special la siameze, himalayene și persane. De exemplu, din experiența mea clinică, majoritatea pacientelor suferinde de astfel de anomalii, paradoxal nu aparțin acestor rase, ci sunt predilect british-i shorthair, scottish-i fold și europene cu părul scurt. De ce acești pacienți rup tiparele?!? Una dintre supozițiile mele este aceea că, la momentul actual, aceste rase sunt vizate în preferințele doritorilor de pisici de companie, iar numărul lor este în continuă creștere făcând probabilitatea apariției diferitelor anomalii congenitale direct proporțională cu acestea (în termeni de marketing, cererea este direct proporțională cu oferta).

Șunturile dobândite care sunt dezvoltate mai târziu în timpul vieții datorită diverselor boli hepatice pot apărea la orice pisică și, în mod evident, sunt secundare lezării hepatice care duce la cicatrizarea (fibrozarea) ficatului. Altfel spus, ficatul suferă înlocuirea țesutului său nobil și cu funcții esențiale pentru întreg organismul cu un țesut fibros, de tip conjunctiv care nu mai satisface funcțiile specifice ale ficatului.

Cum se dezvoltă un șunt portosistemic congenital?

Toți fetușii mamiferelor au un șunt voluminos ce poartă denumirea de ductus venosus sau ductul sau canalul venos care transportă sângele rapid prin ficatul fetal la inimă. Un șunt portosistemic congenital se dezvoltă dacă:

1. Ductul venos eșuează în a-și reduce activitatea la naștere și se menține intact și deschis după ce fetusul nu mai are nevoie de el.
2. Un vas de sânge din afara ficatului se dezvoltă anormal și rămâne deschis după ce ductul venos s-a închis.

Cum aș putea știi dacă pisica mea are șunturi hepatice sau care sunt semnele clinice ale unui șunt hepatic?

Semnele șuntului portosistemic pot apărea la orice vârstă, respectiv, de la câteva săptămâni de viață până la mulți ani mai târziu. Un aspect pe care-l puteți sesiza cu ușurință și care reprezintă practic un pont este acela că multe dintre pisicile cu șunturi portosistemice au irisurile (porțiunea colorată a ochilor) de o colorație neobișnuită similară cuprului (portocaliu-ruginiu).

Într-un cuib de pisoi, spre exemplu, pot fi sesizați pisoii care sunt mai „leneși” în dezvoltare și tind să fie un fel de Prâslea cel mic și pricăjit. Astfel de pisoi ce manifestă un retard în dezvoltare ar putea suferi de această maladie. Însă, dacă nu aveți decât unul dintre pisoi, neavând posibilitatea de a face comparația, s-ar putea să nu sesizați că acesta nu se dezvoltă cum ar trebui. Dar, apariția vărsăturilor, diareii, tendinței de a mânca chestiuni nefirești (în termeni medicali, aceasta se traduce ca sindrom de pică) și lipsa poftei de mâncare sunt semne obișnuite ale pisicilor cu șunturi. Atenție! Aceste semne tind să apară și să dispară fără a necesita tratament și de multe ori, cel puțin în primă instanță, sunt puse pe seama intoleranțelor alimentare sau tabieturilor neobișnuite ale pisicilor de a gunoi.

Dintre cele mai comune semne clinice ale pisicilor cu șunturi hepatice voi enumera dezvoltarea stopată sau întârziată, pierderea în greutate, dezvoltarea redusă a musculaturii, un aspect neîngrijit al blăniței și al pielii, comportamente anormale, cum ar fi dezorientarea, orbire temporară, privirea în gol, somnolența pronunțată, mersul în cerc sau presarea cu capul în diferite obiecte, precum și convulsiile. Simptomele mai rar întâlnite includ consumul exagerat de apă și urinarea frecventă sau în cantități mari, vărsăturile și diareea.

Unul dintre semne frecvent întâlnite la pisoii de sub 6 luni este salivația abundentă datorată senzației de greață. O altă problemă frecventă a pisicilor cu șunturi este o susceptibilitate la infecții bacteriene repetate. Întrucât bacteriile care ajung în sânge de la nivel intestinal nu sunt înlăturate de către ficat, ele pot intra în circulația generală și se împrăștie în tot organismul.

De asemenea, unul dintre aspectele frecvent observate este că pisicile suferinde de șunt portosistemic au nevoie de un timp mai lung pentru a-și reveni după anestezie. Semnele pot fi observate pentru prima dată atunci când pisica afectată este sterilizată și îi trebuie câteva zile pentru a-și reveni complet din anestezie.

Uneori, pisica nu va manifesta toată pleiada de simptome enumerate, ci doar se va comporta ciudat la scurt timp după masă, rămânând cu privirea pierdută sau fixată într-un punct. La modul general, semnele clinice de tip comportamental pot fi sesizate cu precădere după ce pisicile afectate consumă mese cu un conținut proteic mare. Ținând cont de faptul că după masă, circulația sângelui la nivel intestinal va fi mai intensă și consecutiv, vor fi absorbite mai multe substanțe pe care în mod normal ficatul ar trebui să le proceseze, este lesne de înțeles de ce simptomele vor apărea cu precădere după hrănire. Semnele de tip comportamental și neurologic sunt consecința prezenței în sânge a unui număr mare de substanțe, care în mod normal nu ar trebui să se regăsească în circulația generală sau cel mult se regăsesc în cantități mult mai mici, substanțe care generează reacții ale sistemului nervos central specifice sindromul de encefalopatie hepatică. Companionii umani ai pisicilor afectate deplâng frecvent că acestea prezintă manifestări similare durerilor de cap (depresie, apatie sau presarea capului de un perete).

Deși poate părea să nu aibă niciun fel de legătură, atunci când clienții noștri își prezintă pisicile cu probleme urinare, cum ar fi infecțiile recurente ale rinichilor sau ale vezicii urinare sau pisicilor le sunt depistați uroliți (pietricele la nivelul aparatului urinar) compuși din urați, aceștia află cu stupoare că unul dintre diagnosticele diferențiale care se află în capul listei posibilelor probleme de care ar putea suferi pisicile lor este șuntul portosistemic.

Per ansamblu, semnele clinice care vor fi sesizate sunt dependente de localizarea șuntului, de numărul șunturilor, precum și de cantitatea de toxine care se acumulează în organism. Astfel, unele pisici vor manifesta un singur semn, în timp ce altele ar putea avea mai multe. Multe dintre pisicile cu șunturi și-au vizitat medicul veterinar de multe ori pentru diferite probleme înainte să li se pună diagnosticul de șunt portosistemic.

Cum este diagnosticat un șunt hepatic?

Suspiciunea este generată de istoricul medical și semnele clinice ale pisicii. Teste de diagnostic uzuale sunt reprezentate de:

Hemoleucograma completă și profilul biochimic seric. Datele anormale sesizate în mod frecvent la analiza acestor seturi de investigații sunt reprezentate de o ușoară anemie cu niște celule roșii ale sângelui mai mici decât în mod normal (aspect ce poartă denumirea medicală de microcitoză), un BUN (azot ureic sanguin) scăzut, o hipoalbuminemie (concentrație scăzută a albuminei serice) și de creșterile enzimelor hepatice (ALT, ALT și AST).

Analiza de urină, o investigație atât de frecvent neglijată, dar atât de importantă. În cazul pisicoaselor suferinde de șunt hepatic, urina acestora poate fi diluată (medicul veterinar îți va spune ceva de genul: „Gravitatea specifică urinară este scăzută!”) sau pot exista date ce pun în evidență prezența unei infecții. La analiza sedimentului urinar, pot fi depistate cristale mici, țepoase cunoscute sub denumirea de cristale de biurat de amoniu.

estarea acizilor biliari. Majoritatea pisicilor cu șuturi portosistemice sau hepatice au acizii biliari în concentrații ridicate în sânge. Dacă acizii biliari sunt ușor crescuți ca și concentrații, sau dacă pisica pare sănătoasă din punct de vedere clinic în ciuda unor rezultate anormale ale testelor, testele vor fi adesea repetate în circa 3-4 săptămâni. Însă pentru o mai mare acuratețe a rezultatelor, medicul vostru veterinar vă va vorbi despre necesitatea testării acestor acizi biliari în probe perechi (pre- și postprandial, respectiv, înainte și după masă). Pentru mai multe informații vă rog să consultați materialul informativ privind Testarea Acizilor Biliari, iar pe scurt, mai jos.

Testele suplimentare în scop de diagnostic pot fi reprezentate de:

• Ecografia clasică și Doppler
• Examinarea CT (tomografia computerizată) și scintigrafia nucleară, care este o scanare nucleară care măsoară circulația sângelui prin ficat.
• Portografierea care nu este nimic altceva decât o examinare radiologică ce va permite vizualizarea vaselor de sânge care irigă și/sau ocolesc ficatul, utilizându-se o substanță de contrast radioopacă injectată direct în vena portă.
• RMN-ul
• Laparotomia (chirurgia abdominală exploratorie)

Anumite rase de pisici, respectiv, himalayana, persana și siameza prezintă o incidență mai crescută a bolii, astfel că a cunoaște rasa pacientei este un aspect important în ancheta cazului în scop de diagnostic. Un alt lucru demn de consemnat este faptul că șunturile pot fi clasificate ca extrahepatice (în afara ficatului) și intrahepatice (în interiorul ficatului). Șunturile extrahepatice tind să fie mai frecvent întâlnite la pisici și sunt mai rezonabil de remediat chirurgical decât cele intrahepatice.

Există situații în care în ciuda diversității de teste disponibile, confirmarea diagnosticului nu se poate realiza până la efectuarea intervenției chirurgicale exploratorii (laparotomia).

Ce sunt acizii biliari?

Acizii biliari sunt produși în ficat și sunt depozitați în vezica biliară între mese. În mod normal, ei sunt eliberați în intestin pentru a ajuta la digestia și absorbția grăsimilor, după care ei sunt reabsorbiți de către sistemul portal și intră în ficat, de unde sunt îndepărtați și depozitați din nou până când este nevoie de ajutorul lor. Pisicile cu șunturi hepatice au concentrații crescute de acizi biliari în sânge deoarece ficatul nu are posibilitatea de a îi înlătura și depozita după ce sunt reabsorbiți.

Pisicile cu șunturi hepatice au concentrații crescute de acizi biliari în sânge deoarece ficatul nu are posibilitatea de a îi înlătura și depozita după ce sunt reabsorbiți.

Testele care măsoară cantitatea de acizi biliari din sânge sunt utilizate pentru a verifica posibilitatea existenței șunturilor hepatice. Pentru a putea face această evaluare, vor fi prelevate două probe. Prima probă este prelevată/recoltată după ce pisica a fost pusă la dietă alimentară (nu i s-a permis să mănânce câteva ore) și poartă denumirea de probă pre-prandială. O a doua probă este prelevată, de regulă, la circa 2 ore după ce pisica a fost hrănită (proba postprandială). Tehnica descrisă poate varia în funcție de pacient și de preferințele medicului vostru veterinar.

Care este tratamentul pentru șuntul portosistemic?

Având în vedere că un șunt portosistemic, de regulă, apare datorită eșecului unui vas de sânge de a se închide la naștere, tratamentul ideal este intervenția chirurgicală care implică ligaturarea sau obturarea respectivului vas de sânge. Însă, aceasta este o intervenție complexă, iar la unele paciente vasul de sânge trece prin masa ficatului (șunt intrahepatic), ceea ce face ca acesta să fie dificil de abordat din punct de vedere chirurgical. O complicație ulterioară apare ca urmare a faptului că la pisicile cu șunturi congenitale, ficatul nu reușește să se dezvolte în mod adecvat pe măsură ce pisoiul crește și, uneori, atunci când vasul este obturat, ficatul nu reușește să facă față volumului mare de sânge redirecționat spre el. Complicațiile aferente intervenției chirurgicale nu sunt rare și pot fi foarte severe, astfel că această procedură este cel mai indicat să fie efectuată într-un centru specializat de chirurgie unde medicii veterinari au experiența necesară de a trata aceste cazuri. Îngrijirea postoperatorie a acestor pacienți poate fi complexă și destul de lungă. În majoritatea cazurilor admise pentru intervențiile chirurgicale de corecție a șunturilor hepatice, procedurile chirurgicale au succes în a realiza închiderea completă sau parțială a șunturilor, semnele clinice ale acestora se ameliorează și majoritatea pisicilor devin absolut normale după realizarea cu succes a intervenției chirurgicale.

Managementul medical al pisicilor cu șunturi hepatice are rolul de a stabiliza pacientele înainte de efectuarea intervenției chirurgicale sau este accesat în cazurile în care intervenția chirurgicală nu este posibilă din variate motive.

Pisicile cu șunturi portosistemice, de regulă, sunt stabilizate cu ajutorul dietelor speciale și ale medicamentelor, care încearcă să reducă cantitatea de toxine produse și absorbite din intestinul gros. Pisicile care sunt grav afectate pot avea nevoie de administrarea intravenoasă a fluidelor pentru a li se corecta glicemia, dezechilibrele electroliților, starea de deshidratare, de o clismă pentru a putea fi înlăturate toxinele intestinale înainte de a fi absorbite și de medicamente, de tipul diazepamului pentru le controla convulsiile.

Protocolul de terapie medicală cel mai uzitat include:

• Schimbarea regimului alimentar. Scopul acestuia este de a reduce cantitatea de proteine din dietă și hrănirea pisicilor suferinde numai cu diete de foarte bună calitate, preparate din proteine înalt digestibile. O dietă tipică va trebui să întrunească următoarele cerințe, respectiv, să fie redusă în proteine și magneziu și bogată în zinc și vitamina E.
• Lactuloza. Administrarea acestui medicament modifică pH-ul la nivelul intestinului gros, care la rândul lui va diminua absorbția amoniacului și a altor toxine și va face mediul intestinal nefavorabil pentru bacteriile producătoare de toxine.
• Antibioticele. În unele cazuri, antibioticele sunt utilizate pentru a modifica populația bacteriană din intestine și de a reduce multiplicarea excesivă a bacteriilor intestinale.

De asemenea, tratarea cu succes a pisicilor cu șunturi hepatice implică inclusiv evitarea anumitor medicamente de tipul diureticelor, antiinflamatoriilor nesteroidiene, barbituricelor, precum și a infecțiilor.

Care este prognosticul pentru o pisică diagnosticată cu șunt portosistemic?

Majoritatea pisicilor vor prezenta o ameliorare a stării generale aproape imediată cu ajutorul unei diete și a medicației adecvate. La fel de surprinzător este faptul că unele dintre pisici vor avea nevoie numai de schimbarea regimului alimentar pentru a li se controla simptomele. Aproximativ o treime din pisicile tratate medical vor avea o viață relativ lungă. Din păcate, peste jumătate dintre pisicile tratate medical sunt eutanasiate în primele luni de la diagnostic ca urmare a semnelor neurologice incontrolabile, cum ar fi convulsiile, modificările comportamentale sau afectării progresive a ficatului sau în situațiile în care companionii umani nu fac față fie regimului de îngrijire complex, fie manifestărilor emoționante ale pisicii. Pisicile care tind să se simtă bine cu ajutorul managementului medical pe termen lung, de regulă, au vârste mai mari la momentul diagnosticului, au parametri sanguini cu valori mai aproape de normal și manifestă semne clinice mai ușoare.

Pisicile cu un singur șunt, în special dacă este unul extrahepatic, au un prognostic excelent dacă li se efectuează corecția chirurgicală a șuntului.

Din păcate, există pisici cu șunturi portosistemice care nu vor răspunde la niciun tip de tratament și vor trebui să fie eutanasiate.

Ce implică chirurgia de corecție a șuntului portosistemic?

Majoritatea chirurgilor folosesc un dispozitiv, cum ar fi un constrictor ameroidal, care are scopul de a închide treptat șuntul. Constrictorul ameroidal este o bandă metalică cu un inel interior de cazeină, o proteină care se găsește în lapte. În abdomen, inelul interior absoarbe lichidul abdominal normal și se umflă treptat, apăsând pe șunt și încurajându-l să se închidă. De regulă, șunturile se închid în circa 3-4 săptămâni după plasarea constrictorului ameroidal.

Alte tratamente chirurgicale includ:

• Benzile de celofan care induc inflamație și care închid gradual șuntul prin apariția țesutului cicatriceal, și
• Dispozitivele intravasculare ocluzive care induc coagularea.

Care este procentul de succes al tratamentului chirurgical?

Intervențiile chirurgicale oferă șansa cea mai bună pentru o viață lungă și sănătoasă pentru majoritatea pisicilor cu șunturi extrahepatice. Dacă se efectuează plasarea constrictorului ameroidal, rata de supraviețuire este de peste 80%. Multe dintre pisici vor fi normale din punct de vedere clinic în decurs de 4-8 săptămâni după operație. Un procent mic de pisici vor dezvolta multiple șunturi dobândite și vor trebui să fie tratate medical cu ajutorul unei diete restricționate în proteine și a lactulozei pentru tot restul vieții.

De asemenea, unele pisici vor prezenta semne neurologice chiar și după intervenția chirurgicală și vor trebui să-și continue tratamentul medicamentos post-chirurgical. Unele pisici pot avea nevoie de o a doua intervenție chirurgicală efectuată cel mai devreme la o lună de zile de la intervenția precedentă. Numai o treime dintre pisicile cărora li s-a efectuat procedura de obturare prin ligaturare au o evoluție bună pe termen lung.

Ce implică managementul post-chirurgical al pacienților cu șunt portosistemic?

Este deosebit de important ca pentru o perioadă de minim 6-8 săptămâni să vă hrăniți pisica cu o dietă restricționată în proteine. După ce valorile testelor de sânge revin la normal, există posibilitatea ca pisica voastră să poată reveni la o hrană de întreținere de bună calitate. Lactuloza este, de regulă, administrată pentru o perioadă de câteva săptămâni după efectuarea intervenției chirurgicale.

Ficatul va începe să crească pe măsură ce șuntul se închide și, de cele mai multe ori, va avea mărimea și funcția normale în 2-4 luni.

Ficatul va începe să crească pe măsură ce șuntul se închide și, de cele mai multe ori, va avea mărimea și funcția normale în 2-4 luni. Un aspect important care nu trebuie scăpat din vedere și care va trebui efectuat cu regularitate pentru a monitoriza pacienta este repetarea periodică a testelor de sânge care vizează funcția hepatică.

Dacă aveți o pisică ale cărei simptome le regăsiți cu fidelitate în expunerea de mai sus, nu pierdeți timp util și prezentați-o la medicul veterinar pentru un consult. Diagnosticarea precoce și tratarea în funcție de particularitățile cazului pisicii voastre vor crește șansele acesteia de a avea o viață lungă și tihnită, iar pe voi vă vor scuti de cheltuieli inutile cu diverse terapii inadecvate efectuate în lipsa unui diagnostic precis.

„Povestea medicală” de față le este dedicată lui Iris, o simpatică femelă de Scottish Fold, mai noua mea pacientă căreia am reușit să-i formulăm diagnosticul definitiv de șunturi congenitale multiple, intra- și extrahepatice, după luni lungi de suferință și încercări eșuate de a i se găsi cauza problemelor ei și lui Sclipici, un British Shorthair cu multă personalitate, ce îmi este pacient deja de ceva vreme, respectiv, din jurul vârstei de 4-5 luni de viață când am reușit să-l diagnosticăm cu această maladie.