Maine Coon-ul

De Dr. Rocsana Timotin , 6 august 2016

Una dintre cele mai vechi rase din America de Nord apărute în mod natural, Maine Coon-ul este a doua, după persană, ca și popularitate în Statele Unite. Această rasă este apreciată pentru talia sa, personalitatea plăcută și blana sa mătăsoasă.

Istoricul și originea

Maine Coon-ii se găsesc pe continentul american din timpul colonizării. Se pare că aceștia ar fi ajuns în ținuturile americane din Europa odată cu primii coloniști, din moment ce pisicile populau adesea corăbiile pentru a ține sub control populațiile de rozătoare dăunătoare. Există diferite ipoteze cu privire la originea și ținuturile de proveniență ale Maine Coon-ului. Una dintre ele pretinde că Maine Coon-ii ar fi descendenții pisicilor cu părul lung a căror proprietară era Maria Antoaneta. Potrivit istorioarei, căpitanul Clough a transportat pisicile și alte bunuri ale reginei în America în perioada în care se pregătea salvarea reginei de la executarea pedepsei cu moartea. Din nefericire, el nu a reușit să-i salveze decât pisicile.

O altă legendă deapănă povestea unei iubiri imposibile dintre o pisică sălbatică care s-ar fi îndrăgostit de un urșuleț spălător și, potrivit acesteia, Maine Coon-ul ar fi rodul iubirii dintre cei doi.

Indiferent de modalitatea de apariție, Maine Coon-ii și-au croit drumul în ținuturile Noii Anglii (New England) alături de primii coloniști. Din cauza iernilor aspre din Maine, primii ani în aceste ținuturi au fost dificili atât pentru feline, cât și pentru oameni. Numai pisicile cele mai rezistente și cele care s-au putut adapta cel mai repede au supraviețuit. Prin selecție naturală, Maine Coon-ul s-a transformat într-o rasă de talie mare, robustă și rezistentă cu părul lung și impermeabil.

Maine Coon-ul a devenit una dintre rasele favorite ale iubitorilor de pisici din America la sfârșitul anilor 1800. La începutul anilor 1900, totuși, crescătorii și admiratorii acestor pisici și-au îndreptat atenția asupra persanelor, angorelor și a altor rase exotice. În jurul anului 1950, rasa aproape dispăruse. Din fericire, un grup restrâns de crescători au reușit să salveze rasa. În 1967, Maine Coon-ul era recunoscut și acceptat în competițiile feline, dar își face apariția în statele europene abia în 1978, când primele exemplare sunt aduse în Germania. În 1985, Maine Coon-ul este declarat și recunoscut oficial „pisica națională americană”.

Astăzi, Maine Coon-ul este acceptat ca rasă de sine stătătoare de următoarele asociații: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fanciers Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers' Association (CFA), Cat Fanciers' Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), United Feline Organization (UFO), FiFe (Federation Internationale Féline), Asociația Felină Română (AFR).

Aspectul exterior și dimensiunile

Maine Coon-ul este una dintre cele mai mari rase de pisici domestice: masculii pot atinge o greutate între 6 și 9 kg, în timp ce femelele pot avea 4,5–6,5 kg. Blana deasă, aspră, lungă și impermeabilă, mai scurtă la nivelul greabănului și mai lungă pe abdomen și pe extremitățile membrelor, face ca pisica să pară chiar și mai mare decât este în realitate.

Din moment ce Maine Coon-ul este rezultatul selecției naturale, rasa are o constituție robustă, un piept adânc și lat, picioare musculoase, lungi și puternice și labe mari, rotunde și „păroase”, adaptate mersului pe zăpadă prin pădurile din Maine. Capul este potrivit, cu liniile rotunjite, cu maxilare puternice și botul pătrățos. Ochii sunt mari, ușor oblici, expresivi și de culoare de la galben până la căprui ruginiu. Urechile sunt mari, mai late la bază și ascuțite la vârf, per ansamblu, de formă triunghiulară și se termină cu câte un smoc de păr. Coada este lungă, mai lată la bază și mai ascuțită la vârf și stufoasă. Tardiv, Maine Coon-ului îi trebuie 3–4 ani pentru a-și desăvârși dezvoltarea corporală și pentru a atinge greutatea de adult.

Deși varietatea „brown tabby” (maro tărcat) este culoarea și modelul cel mai frecvent întâlnit, Maine Coon-ii se găsesc și în alte varietăți de culoare. În realitate, toate culorile și modelele sunt acceptate, excepție făcând culorile ciocolatie, lavandă, modelul tip siameză și orice combinație a acestora cu alb.

Personalitatea

Maine Coon-ul, pisică de talie mare, cu corp musculos și robust și maxilare puternice, este un uriaș blând, afectuos și devotat. Drăgălaș și blând, Maine Coon-ul este complet devotat companionului lui uman. În general, Maine Coon-ii își creează legături puternice cu o anumită persoană sau cu membrii familiei sale, fiindu-le devotați întreaga viață.

Singurul lucru mic la Maine Coon este vocea lui. E haios să auzi sunete înalte, stridente produse de pisici de talia Maine Coon-ului. Ca și în cazul altor pisici, Maine Coon-ul își petrece o parte însemnată din zi moțăind, dar când este activ, este agil și rapid ca fulgerul. Întrucât strămoșii lor erau buni prinzători de șoareci, Maine Coon-ii se dovedesc a fi vânători neîntrecuți și le place să se joace cu șoriceii de jucărie și alte jucării, dar întotdeauna se bucură de compania companionului lor uman. Jocul lor preferat este acela de a aduce înapoi jucăriile pe care le aruncă tovarășul lor uman.

Maine Coon-ii sunt fascinați de apă. Adoră să-și bălăcească labele în bolurile cu apă, să bea apă direct de la robinet și să se plimbe pe lângă cadă. Cu toate acestea, ei nu par să fie prea încântați când vine vorba de a fi îmbăiați.

Relațiile cu familia și casa

Deși este o pisică sociabilă, Maine Coon-ul nu este dispus întotdeauna să suporte prezența străinilor. Nu este agresiv, dar se îndepărtează cu indiferență. Se poate adapta traiului alături de alte animăluțe de casă, chiar și alături de câini și de copii, cu singura condiție să i se respecte tabieturile și orele de relaxare. Când se află în preajma animăluțelor de casă de talie mică (păsări, rozătoare) este de preferat să fie supravegheat întrucât instinctele sale native de vânător se pot declanșa.

De asemenea, Maine Coon-ul se poate adapta și traiului mixt, în casă și afară, tolerând cu stoicism variațiile climatice.

Aspecte particulare

Din moment ce blana Maine Coon-ului are o textură mătăsoasă, maleabilă pentru orice sezon și impermeabilă, părul său nu se încurcă la fel de ușor ca în cazul persanelor. Totuși, perierea periodică este necesară. Pentru a-i menține Maine Coon-ului înfățișarea intactă, periați-l de două-trei ori pe săptămână cu un pieptăn de metal de bună calitate. În timpul sezonului de toamnă, când li se schimbă blana de vară, și primăvara, când li se înlocuiește blana deasă de iarnă, îngrijirea suplimentară a părului este, de cele mai multe ori, necesară.

Deși nu este o pisică gurmandă și lacomă, Maine Coon-ul are tendința spre obezitate, așa că aveți în vedere regimul alimentar al acestuia.

Boli și afecțiuni curente

Maine Coon-ii sunt în general pisici rezistente și sănătoase. Totuși, unele exemplare pot fi predispuse displaziei de șold și unei cardiopatii severe denumite cardiomiopatia hipertrofică. Cardiomiopatia hipertrofică este o afecțiune a miocardului în care miocardul ventriculului stâng se îngroașă, devenind mai greu contractibil decât în mod normal. La pisici, această boală induce insuficiență cardiacă, tromboembolism aortic și moartea subită a pisicii. Cardiomiopatia hipertrofică poate fi detectată în urma ecografiei cardiace (ecocardiografie) în jurul vârstei de 1–7 ani. Până în anul 1988, deficiența în taurină era un factor determinant frecvent întâlnit al cardiomiopatiei dilatative la toate pisicile, inclusiv la Maine Coon. Din momentul în care firmele producătoare de hrană pentru pisici au început să suplimenteze dietele felinelor cu taurină, această cardiomiopatie a fost sesizată din ce în ce mai rar. Cardiomiopatia asociată deficitului de taurină poate fi tratată prin suplimentarea acestui nutrient în hrana pisicilor, dar cardiomiopatia hipertrofică de natură genetică induce o îngroșare permanentă a ventriculului stâng și nu este tratabilă. Verificați ca pisicuțele pe care doriți să le achiziționați să fie indemne de aceste maladii, iar crescătorii să beneficieze de certificate de sănătate care să ateste lipsa acestor afecțiuni la părinții puiuțului vostru. De asemenea, ele par a avea o predispoziție crescută pentru displazia renală și boala polichistică renală.

Masculii, ca în cazul oricărei alte rase de pisici, nu sunt feriți de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avută o atenție sporită asupra alimentației și a apariției eventualelor dificultăți de urinare.

Ideal este ca după vârsta de 6–8 ani, chiar dacă aveți un exemplar sănătos, să-i faceți un control de rutină și câteva investigații (ecografie, radiografie, analize de sânge și urină) pentru a depista din timp eventualele sensibilități și pentru a încerca remedierea acestora printr-o alimentație corespunzătoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.

Speranța medie de viață a Maine Coon-ului este de 11–14 ani.

Etichete