Burmeza este o felină robustă cu blana scurtă, lucioasă, ca de satin. Originare din Birmania (acum Myanmar), toate burmezele europene și nord-americane se trag dintr-o singură pisică care ajungea în Statele Unite în anul 1930. Rasa ca atare, în orice caz, există de sute de ani în ținuturile sale natale. După cum spune legenda, Burmeza este o descendentă a unei rase de pisici idolatrizată odată de mult în templele burmeze ca întrupare a binelui.
Istoricul și originea
Denumite pisici de bronz în ținuturile lor natale datorită coloritului brun intens, aceste pisici trăiesc în sud-estul Asiei de secole. Ele erau reprezentate și descrise în lucrarea antică The Cat-Book Poems, un manuscris redactat în orașul Ayudha, Siam (acum Thailanda) undeva între anul 1350, când orașul a fost fondat, și 1767, când orașul a fost distrus de către invadatori.
Cu toate acestea, epopeea burmezei de astăzi a început din 1930, când o pisică femelă a fost adusă în Statele Unite din Burma. Pisica, numită Wong Mau, i-a atras atenția lui Joseph Thompson, un medic proaspăt pensionat din marina americană, drept pentru care acesta a luat-o în casa sa din San Francisco.
În urma împerecherii lui Wong Mau cu pisici siameze, Thompson a constatat că Burmeza era o rasă distinctă mai degrabă decât o variantă a siamezei. Astfel, doctorul a început un program de împerechere bine pus la punct pentru a consacra Burmeza ca nouă rasă americană. Trei varietăți de culoare au fost identificate: brun cu extremitățile închise la culoare, maro deschis cu extremitățile mai închise la culoare și brun-ciocolatiu închis. În cele din urmă, Thompson se decide să împerecheze numai exemplarele brun-ciocolatii, considerându-le cele mai frumoase și mai deosebite.
Rasa a fost controversată de la început. Crescătorii de siameze s-au opus cu tărie, ei considerând-o pe Wong Mau siameză de calitate slabă și nu-și doreau ca genele ei să altereze fondul lor genetic pur. Alți iubitori de pisici, cu toate acestea, au fost impresionați rapid de aspectul și personalitatea Burmezei.
Cat Fanciers’ Association (CFA) acceptă pentru prima dată Burmeza pentru a fi omologată în 1936, dar datorită numeroaselor controverse iscate și programelor de selecție slabe, CFA, în 1947, suspendă omologarea Burmezei. După acest eșec, crescătorii și-au canalizat eforturile în direcția ameliorării rasei. În 1953, CFA reintroduce Burmeza pentru recunoaștere și în 1957 i se acordă dreptul de a participa în cadrul expozițiilor feline și statutul de membră. Ulterior, rasa a fost perfecționată prin intermediul programelor de selecție, astfel evidențiindu-se trei tipuri conformaționale distincte.
Rasa este recunoscută de următoarele asociații și organizații internaționale: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier's Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers' Association (CFA), Cat Fanciers' Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), United Feline Organization (UFO), FiFe (Fédération Internationale Féline) și Asociația Felină Română (AFR).
Burmeza europeană a fost acceptată de către CFA în 1994. În cadrul CFF, CCA și UFO, rasa este acceptată în cadrul expozițiilor feline sub denumirea de „burmeză străină”.
Aspectul exterior și dimensiunile
Deoarece aspectul exterior al Burmezei s-a modificat de-a lungul anilor, astăzi există trei tipuri diferite: Burmeza modernă, tradițională și europeană. Astăzi, Burmeza modernă este favorita în cadrul expozițiilor feline. Ea este caracterizată printr-un corp compact, robust, care este surprinzător de greu ca și masă corporală, un cap rotund, un bot scurt și lat și ochi rotunzi, proeminenți și bine distanțați. Culorile acceptate sunt culoarea samurului (brun), culoarea șampaniei, albastru și platină.
Burmeza tradițională seamănă mult mai mult cu rasa care a fost prima dată importată în America: robustă și musculoasă, dar cu trăsături ale capului complet diferite. Capul este ușor rotunjit, fața este plată, iar botul este lat, pătratos și bine dezvoltat. Burmeza tradițională se găsește în aceleași culori ca și cea modernă.
Burmeza europeană este cunoscută și sub denumirea de tipul străin. Aceasta este o pisică de talie medie, elegantă, care nu este nici anorexică și nici dolofană, ci undeva între ele. Ochii sunt ușor oblici. Burmeza europeană se găsește într-o gamă largă de culori, incluzând brun, albastru, ciocolatiu, liliachiu, roșu, crem, seal tortie, brown tortie, blue tortie, chocolate tortie și liliac tortie.
Făcând abstracție de tiparul conformațional, Burmeza este o pisică de talie medie, bine făcută, atletică, cu urechile bine distanțate, mai late la bază și cu vârful rotunjit, ochi mari, strălucitori, în nuanțe de galben. Trupul le este zvelt și picioarele elegante, cu labe mici și ovale dându-i Burmezei o alură aristocratică. Pieptul este puternic și rotunjit. Coada este de lungime medie, conică, terminându-se cu un vârf rotunjit.
Toate cele trei tipuri prezintă două trăsături comune, respectiv blana scurtă, mătăsoasă, foarte lucioasă, de textura satinului și personalitatea lor, care este în stare să cucerească chiar și pe cel mai înverșunat ailurofob.
Personalitatea
Burmezele sunt active și foarte inteligente, plăcându-le să se joace, în special dacă stăpânul lor se implică în joc. În orice caz, dacă vă petreceți majoritatea timpului departe de casă, Burmeza nu este tocmai cea mai potrivită rasă de pisici pentru voi. Burmeza este extrem de devotată și sociabilă, necesitând din partea voastră un timp apreciabil pentru a-i ține companie. În această situație, în cazul în care sunteți hotărât să intrați în posesia unei Burmeze, este cel mai indicat să achiziționați două pentru a-și ține companie una celeilalte.
Ca și siamezele, Burmezele pot fi vorbărețe, gălăgioase, dar au miorlăitul mai suav, mai melodios decât acestea și și-l folosesc în special atunci când vor să atragă atenția asupra unui lucru primejdios sau să-și avertizeze proprietarul că au castronașele de hrană goale. Atunci când „discută” cu persoanele lor favorite, ele emit o multitudine de miorlăituri drăgălașe și expresive.
Burmeza poate fi o pisică hotărâtă, fermă. Odată ce și-a pus în cap ceva, respectiv să se cațere în poala ta sau să-și bage botul în farfuria ta, singura soluție este să renunți și să accepți inevitabilul. Prietena voastră, Burmeza, va rezista mai mult în orice luptă a ambițiilor.
Relațiile cu familia și casa
Burmeza este un companion excelent pentru copii, fiind foarte tolerantă cu năzbâtiile acestora. Ea se va înțelege bine și cu alte animăluțe de casă atâta timp cât crește împreună cu acestea și acestea se lasă dominate de dumneaei. Sunt pisici cărora le place să se implice în activitățile familiei lor, învățând foarte repede să deschidă ușile, doar pentru a fi în compania stăpânilor lor.
Burmeza nu este o pisică extrem de pretențioasă adaptându-se cu ușurință atât vieții într-un apartament de bloc cât și într-o casă la țară.
Aspecte particulare
Blana Burmezei, netedă și lucioasă, necesită o minimă îngrijire. Perierea minuțioasă cu o perie de bună calitate sau cu un pieptăn din inox, o dată pe săptămână, vă va menține Burmeza într-o formă maximă. Gheruțele trebuie scurtate la fiecare aproximativ 2–4 săptămâni.
Femela este destul de precoce, atingând maturitatea sexuală în jurul vârstei de 9 luni. Puii se nasc în număr de 4–5 la fiecare fătare, dar coloritul lor se stabilizează abia în jurul vârstei de 3–4 luni.
Boli și afecțiuni curente
Burmeza este predispusă gingivitei, motiv pentru care ar trebui să beneficieze de controale stomatologice o dată pe an și de îngrijiri speciale (detartraj, periaj dentar profesionist) atunci când este necesar. Hrănirea acesteia cu hrană granulată de bună calitate o va ajuta să-și mențină dinții curați, dar îngrijirea dentară suplimentară este adesea necesară pentru a-i întreține dantura în perfectă stare de sănătate. De asemenea, Burmeza este predispusă afecțiunilor oftalmologice și neurologice, dar s-au sesizat numai cazuri excepționale.
Deși destul de rar, alte probleme semnalate care afectează Burmeza modernă includ diformitățile craniene la pisoii nou-născuți, lacrimarea excesivă și problemele respiratorii datorită dimensiunii reduse a nasului. Din spusele crescătorilor, Burmeza tradițională și cea europeană sunt lipsite de aceste probleme.
Masculii, ca în cazul oricărei alte rase de pisici, nu sunt feriți de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avută o atenție sporită asupra alimentației și a apariției eventualelor dificultăți de urinare.
Ideal este ca după vârsta de 6–8 ani, chiar dacă aveți un exemplar sănătos, să-i faceți un control de rutină și câteva investigații (ecografie, radiografie, analize de sânge și urină) pentru a depista din timp eventualele sensibilități și pentru a încerca remedierea acestora printr-o alimentație corespunzătoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.
Speranța medie de viață a Burmezei este de 13–15 ani, dar la această rasă s-au raportat și exemplare mult mai longevive (18–20 de ani).