Dr. Rocsana Timotin

Dr. Rocsana Timotin
Dr. Rocsana Timotin

În anul 2005 a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară, București și a devenit medic veterinar practician în clinicile veterinare pentru animalele de companie. Prin intermediul activității clinice și a studiilor de aprofundare din cadrul programelor de educație continuă și workshop-uri efectuate la nivel național și internațional și-a dobândit competențe și expertiză cu precădere în domeniul medicinei feline, dar și în:

  • Oftalmologie
  • Dermatologie
  • Neurologie
  • Endocrinologie
  • Medicină de Laborator
  • Medicină Toracică și Respiratorie
  • Diagnoza și Managementul Integrat al Afecțiunilor Pacienților Felini
  • Patologia Obezității și a Afecțiunilor Asociate
  • Medicină Internă a Animalelor de Companie
  • Medicină de urgență și managementul pacientului felin critic

În prezent, susține cursurile de înaltă expertizare în medicină felină din cadrul Improve International - International School of Veterinary Postgraduate Studies (ISVPS), astfel având acces la cele mai actuale cunoștințe și proceduri clinice și chirurgicale ce vizează pacientul felin și țintind titlul și gradul de pregătire profesională de Advanced Practitioner in Feline Medicine.

În 2017 a fondat și este medic veterinar titular al primului centru medical-veterinar dedicat îngrijirii și sănătății pisicilor – Cats’ LadyVet – Doctorița Pisicilor – din Romania.

Este membră a International Society of Feline Medicine (ISFM) și American Association of Feline Practitioners (AAFP) prin intermediul cărora participă activ la studiile clinice și de cercetare în Feline Medicine, Behavioral Health & Welfare.

Când nu este Doctorița Pisicilor este soție și mamă a trei copii: Letiția, Luca și Roua și slujnica a patru pisici: Bibi, Blitz, Pișco și Flo.

Se declară îndrăgostită totalmente și iremediabil de pisici pentru care a făcut un adevărat cult și este pasionată de misticism și istoria religiilor, de călătoriile în locații cu puternică încărcătură spirituală și dependentă de cărți, dulciuri și flori.

Să ştii râde adesea şi mult; să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să fii apreciat de criticii oneşti şi să poţi îndura trădarea falşilor prieteni. Să apreciezi frumuseţea; să scoţi ce-i mai bun din ceilalţi; să pleci din lume puţin mai bun, fie că ai crescut un copil sănătos, ai sădit un petic de grădină ori că ţi-ai ridicat condiţia socială; să fii Împăcat că cel puţin o viaţă respiră mai uşor de pe urma existenţei tale – înseamnă că ai reuşit!

- Ralph Waldo Emerson